Sorin GRINDEANU ține ritmul sus și vrea să redeschidă mai repede Valea Oltului: Peste un sfert din lucrări au fost deja executate

Sorin GRINDEANU ține ritmul sus și vrea să redeschidă mai repede Valea Oltului: Peste un sfert din lucrări au fost deja executate
Publicat: 16/07/2024, 09:36
Actualizat: 16/07/2024, 09:37

Sorin Grindeanu, ministrul PSD al Transporturilor, s-a angajat să monitorizeze zilnic, prin informări din oră în oră, progresul lucrărilor de pe Valea Oltului, pentru a avea garanția că cel mai important proiect de infrastructură aflat în derulare în acest moment să se finalizeze în termenul asumat. Demersul său  s-a concretizat într-un ritm de lucru susținut, astfel că sunt șanse ca circulația pe  DN7 Valea Oltului, pe sectorul cuprins între km 242+600 şi km 250+000, să fie redeschisă chiar mai repede decât termenul stabilit inițial, 9 august.

Potrivit șefului CNAIR, Cristian Pistol, în ciuda dificultăților legate de structura și de specificul terenului, firma care se ocupă de acest proiect a finalizat peste un sfert din totalul lucrărilor în numai o săptămână de la demararea proiectului.

Până la sfârşitul zilei (n.r. duminică, 14 iulie) vor ajunge la peste 26% din totalul suprafeţei de pădure care trebuie defrişată. În acest ritm vor începe să asigure de săptămâna viitoare conexiuni între punctele de lucru deschise, iar ulterior vor continua defrişarea unor zone de pădure mai extinse de pe amplasamentul viitoarei secţiuni 2 a autostrăzii Sibiu-Piteşti. Am solicitat antreprenorului turc (Asocierea Mapa-Genghiz) să caute soluţii pentru suplimentarea pe cât posibil a numărului de utilaje şi muncitori în zonele mai uşoare, pentru a creşte randamentul lucrărilor. Antreprenorul mi-a dat asigurări ca de săptămâna viitoare va lua această măsură pentru două puncte, deoarece acum platforma de lucru permite”, a precizat Cristian Pistol pe Facebook.

Monitorizarea permanentă, cheia finalizării record a proiectelor

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și șeful CNAIR, Cristian Pistol, efectuează frecvent vizite neanunțate pe diverse șantiere de autostrăzi, căi ferate și alte proiecte majore de infrastructură. Prin intermediul acestora, ei se asigură că antreprenorii mențin un progres constant al lucrărilor și astfel se elimină întârzierile care au afectat adesea marile proiecte de infrastructură din România.

De asemenea, aceste vizite contribuie și la creșterea transparenței și la informarea publicului, aspecte esențiale pentru câștigarea încrederii cetățenilor în gestionarea proiectelor publice.

Lucrările din zona Lazaret-Boița trebuie să se încheie pe 9 august

Lucrările de defrișare au început în data de 8 iulie și se vor încheia pe data de 9 august. În această perioadă antreprenorul turc (Asocierea Mapa-Cenghiz) va lucra zilnic (inclusiv în week-end) între orele 6.00 – 20.00. În intervalul orar 20.00 – 6.00 circulația pe DN7 (Lazaret -Boița) este deschisă, iar în timpul zilei sunt asigurate două intervale orare de câte 30 de minute (7.30 – 8.00 și 16.30 -17.00) pentru accesul riveranilor.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a pus la dispoziția celor interesați harta interactivă a variantelor alternative la DN7, Valea Oltului.

CITEȘTE ȘI:

Sorin Grindeanu: „Chiar dacă circulația este închisă pe Valea Oltului, există două intervale de jumătate de oră deschise pentru riverani”

Ministrul Transporturilor va monitoriza zilnic lucrările de pe Valea Oltului: Vizitele dese, CHEIA finalizării record a proiectelor

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...